azi am prins apusul.

e momentul ala stupid de pe 1 ianuarie, ora 00.01 , sau inceputul de luni, sau intiiul fiecarei luni cind imi zic ca astazi totul va fi cum ar fi trebuit sa fie de mult timp. ca am sa invat din greseli si am sa privesc doar inainte, ca am sa arunc o privre scurta in trecut pentru a-mi reaminti raul sau ca am sa dorm mai putin dimineata. imi doresc sa o iau de la capat, din orice punct de vedere. sa imi pese mai putin , dar totusi mai mult. sa iubesc mai putin, dar totusi mai mult. sa ma schimb incet, icnet, dar totusi observabil.

si la sfarsitul de luni, la 7 dimineata pe 1 ianuarie, si dimineata devreme pe 2 a fiecarei luni, imi dau seama ca nu pot. nu sunt facuta pentru schimbari. urasc schimbarile mai mult decat urasc farurile masinilor. le urasc, si in acelasi timp tinjesc dupa ele.

vreau sa se observe o schimbare, sa se auda un 'hei, nu mai esti tu.' amuzat, sa ma bucur de fiecare clipa.

si nu pot si fumul de trandafiri dispare si am nevoie de cineva cu dragoste de schimbari, care sa ma-mbratiseze cu a lui si-a lor caldura .

song of the week.

a.

parcul veveriţa .

totul era atît de bine organizat în vară. de la chiloţii puşi cu blugii ăia largi, la filmele văzute, la străduţe.

intirziatul era cu precizie, zîmbetele erau peste măsură, soarele era aproape mereu acolo.

totul era spus, chiar dacă rănea, ieşirile erau dese, furnicile cu-a lor ploaie erau puţine.

răsăriturile erau vizibile la 5 jumate, apusul era greu de văzut, la ora 9.

căldura era mare, apa puţină, metrourile erau pline. miercurile erau în fiecare zi, părul era ud, rochiile erau multe.

terasa din fire era începutul, chestia din cărămidă de jos de la motoare a fost sfîrşitul.

pentru că iar m-a apucat dorul de vară, de începuturi, de simplitate.

lacul cu nuferi și banca de lîngă metrou. apusul din stația de autobuz,topgun și asfalt. skittles,cărți,căldură. filmele de la ora trei și banca teribilă de lemn unde se fuma. atacul bețigașelor parfumate, poveștile de seară. serile cu lună plină și norii/rahații in formă de inimă. beția cînd aproape am zis prea multe. inepuizabilele glume cu chuck norris și partea drăguță din chop suey fluierată. gresia oribilă, plimbarea în soare de pe kisseleff(?) și vastele tale cunoștințe despre personalitate în funcție de zodie. străduţele pe lângă ambasade şi cum ne alegeam casa în funcţie de balcon. parcul 'veverita', furnici şi ploaia ce-a urmat. cîinele bălos pe care ştiu că nu-l urai şi fostul tău apartament. mersul bare-foot prin ploaie, pe asfalt, praf, căldură. eşarfa gri şi coti cel pe bicicletă. sticla de ouzo cu apă de mare, tricoul maro de la vans şi-mbraţişarea ta cu coate. muşcăturile de mână, skittles, nuferii pe lac.

te-ai schimbat inobservabil, repede, prea mult. şi-aici închei orice gînd legat de tine.

venomous poison.

pentru că azi am revăzut blocul oribil de verde. pentru că azi am observat că luna şi-a schimbat faţa. pentru că azi aproape că am reuşit să uit de el. pentru că azi am primit un hanorac pufos. pentru că azi n-am văzut apusul. pentru că azi m-am uitat la two and a half men. pentru că azi bradul era frumos fără să aprindem luminiţele. pentru că azi nu mi-au plăcut cartofii prăjiţi. pentru că mâine o să mă plimb prea mult, o să zâmbesc în plus şi o să am meditaţii la română. pentru că poimâine o să curăţ prea mult, o să mă agit degeaba şi o să beau. pentru că răspoimâine e un nou an, şi-o să dorm în plus. pentru că îmi plac 'pentru că'-urile.

jr rw (it has a meaning.)

nasul infundat si ochii infierbantati m-au obosit. afara ninge si nu pot sa ma ridic sa admir. VH1 ma incanta cu ceva 'vintage' si incerc sa adorm. incerc sa nu ma gandesc la faptul ca orice lucru slightly important l-am aflat singura, prin altcineva, si urasc asta. urasc faptul ca oamenilor le este frica de mine, le este frica sa-mi spuna ce cred direct. n-ar fi totul mai simplu?n-ar exista timp irosit, n-ar exista durere, n-ar exista surprindere. poate ar exista timpul irosit pe explicatii, durerea de moment, suprinderea primei ninsori, primei calduri caniculare.
dar, per total, totul ar fi usor. am trece peste cu o mai mare usurinta si incet incet am uita cum este sa fii ranit, sa nu aflii direct cat de mult te-a uitat o persoana.
atunci, de ce exista secrete? in vremurile antice ale clasei a6a, Mara mi-a spus ca secretele sunt create pentru a apara adevarul dureros, pentru a proteja. nu mi-a spus cum te protejezi cand adevarul dureros iese la iveala, cand pastrarea secretului si impartisirea lui cu oricine altcineva inafara de tine este mai dureros decat adevarul in sine.
mara a disparut de mult din peisaj si nimeni nu ar putea sa ma lamureasca mai bine decat ea ce se intampla, cum sa trec peste.
incep sa ma pregatesc pentru orice alt secret interesant as putea afla indirect, incerc sa invat sa nu mai pun totul la suflet, sa fiu indiferent, ca el.
reusesc pentru cateva secunde pana cand imi amintesc.
doare al naibii de tare(sorry mum.)
neil young era frumusel cu plete si exista o singura persoana care ar intelege la ce ma refer. acea persoana e la 2000 de km de mine si ii este frica sa-mi spuna cat de mult ma uraste.
si cred ca sentimentul devine reciproc.
si, cum am aflat ca sunt ipocrita, nu cred ca am sa-i spun asta.

why use nothing when we had everything?

it was something i've only heard of on TV and read about in some med books. surprisingly, i never showed interest in it even though it was about blood. i have had my passion for blood for a while, and i couldn't imagine how it could harm anyone lethally. i was amused by the idea that it could cause death in such a slow, painful way.it was the day mark cut his arm when, ironically, i stopped showing any kind of interest in medicine. ruby, diluted liquid kept running down his tanned arm, and i had no idea how to stop it. he had though, because apperently he's had this for a while.after the blood stopped running, he made me sit down.i couldn't sit in a straight position, so i just layed in the wet grass, waiting for tomorrow.he whispered to me words that would make anyone smile, but i couldn't do that anymore.all i wanted was to remember what that was, if what happens to him can be cured.it couldn't. mark died of leukemia that december, and i wasn't even there for him. all i wanted was him to sing carols with me, but i suppose the angels are pretty glad he's there, to delight them with his soft voice.and i hope his lips are not chapped and pale anymore, i hope his eyes glisten in that hoary shade of them like they used to when he was a kid.i hope he's one of them.