sateliti si comete.

e ora 1.stau si ma uit ciudat in jur. un frig asimilat c-un spirit dubios isi face loc printre coastele mele. ating cu varfurile degetelor soba si stalpul de lemn. ma-ndrept spre fereastra si ma uit la luna aia ciudata. o luna de dimensiuni considerabile, si-un luceafar ascuns timid dupa un nor. luna-i plina si eu n-am deci somn. si totusi, totusi nu zambesc.
cred ca intradevar, eu nu stiu sa apreciez lucrurile. nu apreciez ce mi se ofera si asta se pare ca distruge o parte din farmec. intotdeauna, undeva, exista ceva mai bun pe care l-as putea face, un lucru care aparent m-ar face fericita. ma gandesc...
ma gandesc ce ar fi daca lucrurile ar fi altfel. ce ar fi daca as putea sa zambesc tampeste fara sa fie nevoie sa-i fi auzit vocea in acea zi. dar nu pot. m-am atasat mult prea tare.
lumina lunii isi face loc prin geamul murdar si ma loveste-n mutra(am un talent aparte de a strica imaginile feerice). incep sa rontai dintr-un biscuite si ma-ntorc la gandurile-mi purpurii. simt ca vreau sa cobor. vreau sa ma-ncalt si sa plec naibii,sa merg atat cat ma tin muschiuletii. aici insa intervien frica. frica de... singuratate. frica ca la final, nu va fi cineva care ma va astepta zambind, desi am intarziat 10 minute. m-am obisnuit in mod ciudat sa am un scop. incep ceva pentru ca am de ce sa termin. pentru ca stiu ca la final, desi pe parcurs au fost 'obstacole' si piedici, la final el imi zambeste vesel, cu o mana tinand telefonul si cu coatele tinandu-ma strans la piept, facandu-ma sa ma simt in siguranta. caldura aceea de vara si mirosul de parfum aspru (nu stiu daca exista asa ceva) mi-au intrat in rutina si mi-e greu sa-mi imaginez lucrurile fara ele. mi-e greu cand le simt lipsa si mi-e greu cand stiu ca pentru mine inseamna mai mult decat ar trebui.
uneori tot ce-mi doresc este un pachet de carti, un lac cu nuferi, si-un tickle attack de la el. uneori, asta-mi e suficient. alteori, deseori, tanjesc dupa mai mult. sunt lacoma.
e ora doua si au taiat televizorul. imi trag labele de sub fund si lenes, urc scarile catre dormitor. in seara asta, nu pot dormi.

lamaie.

imi place. imi place ca ma lasa sa-l tin de mana si-mi place sa zac cu el pe banci. imi place ca ma lasa sa rad degeaba chiar daca nu are vreun sens. imi place cand glumeste-aiurea si ma face sa zambesc.
"si culmea e ca" nici macar nu stiu de ce imi place atat de mult. cred ca e pur si simplu faptul ca am nevoie sa ma atasez de cineva. am nevoie sa stiu ca o persoana va fi mereu aici, langa mine. e genul de persoana care ma lasa sa sar sa-l imbratisez ca-n filmele-alea proaste, care ma strange tare-n brate cand am nevoie si care stie ca ma gadila gatul. m-am atasat prea usor. asta e concluzia. m-am atasat in asa hal incat sunt mai multe lucruri care ar trebui sa-mi aminteasca de altcineva dar care totusi ma duc cu gandul la el. mai multe decat ar trebui, oricum.
cred ca-i genul de persoana care ma poate face sa zambesc, oricand. stie cum sa puna problema, cum s-o faca amuzanta, cum sa traga morale pompoase din ea. stie ca ma gadila coastele si c-am avut pneumonie. acum stii si tu. ^^
dar spre deosebire de cainele de plus din copilarie, el ma asculta mai frumos. el zambeste in timp ce vorbesc si nu se uita-n sus. zambeste cand e frig si-apoi ma strange-n brate. nu stiu de ce m-am atasat atat de mult de el, cred ca a venit la momentul oportun. i-a luat doua luni sa afle cum ma cheama si il ador pentru asta.



*acest post va avea o nevoie serioasa de completare.