lamaie.

imi place. imi place ca ma lasa sa-l tin de mana si-mi place sa zac cu el pe banci. imi place ca ma lasa sa rad degeaba chiar daca nu are vreun sens. imi place cand glumeste-aiurea si ma face sa zambesc.
"si culmea e ca" nici macar nu stiu de ce imi place atat de mult. cred ca e pur si simplu faptul ca am nevoie sa ma atasez de cineva. am nevoie sa stiu ca o persoana va fi mereu aici, langa mine. e genul de persoana care ma lasa sa sar sa-l imbratisez ca-n filmele-alea proaste, care ma strange tare-n brate cand am nevoie si care stie ca ma gadila gatul. m-am atasat prea usor. asta e concluzia. m-am atasat in asa hal incat sunt mai multe lucruri care ar trebui sa-mi aminteasca de altcineva dar care totusi ma duc cu gandul la el. mai multe decat ar trebui, oricum.
cred ca-i genul de persoana care ma poate face sa zambesc, oricand. stie cum sa puna problema, cum s-o faca amuzanta, cum sa traga morale pompoase din ea. stie ca ma gadila coastele si c-am avut pneumonie. acum stii si tu. ^^
dar spre deosebire de cainele de plus din copilarie, el ma asculta mai frumos. el zambeste in timp ce vorbesc si nu se uita-n sus. zambeste cand e frig si-apoi ma strange-n brate. nu stiu de ce m-am atasat atat de mult de el, cred ca a venit la momentul oportun. i-a luat doua luni sa afle cum ma cheama si il ador pentru asta.



*acest post va avea o nevoie serioasa de completare.