it's that kind of thing that makes you smile 1 month later, when you remember it. he's that kind of person that whispers "alligator" after someone says "see you later". you're that type of person that doesn't dare holding his hand when you're at the subway and he's really close and doesn't notice you passing by. it's that kind of weather that makes you go in cemeteries and take photos of them dead people's stories written on cold stones. it's that kind of street that makes you tip-toe on every cubic stone, murmuring the "alice in wonderland" song, but not even trying to do that dance. it's that kind of store that smells so good it makes you check what's upstairs, even tho it's the origami section and you hate origami for being so complicated simple. it's that kind of stare that makes your heart pump a little bit more blood through your veins, just because his eyes are black. it's that kind of place that makes you go back home and wear leggings, even tho it's bloody freezing outside and you're no english girl. it's that kind of caffe with that kind of muffin that makes you try for over 1 hour make the internet work, just because you like that british accent of his whispering directions in your ear(s). it's that kind of clock that makes you take photos of it for several times, same angle, hoping that the sun will come out and the clock would actually work. it's that kind of free cappuccino that has cinnamon heart-shaped spread over it that makes you hold the paper cup in you're hands till the coffee's all cold and you decide to drink the heart whole, hoping the caffeine will fill your heart. it's that kind of sunset that makes you climb the fence to see the last bits of it, even tho you feel someone pulling your jacket saying "they might catch you darling". it's that kind of old old train where there's a deadly drunk young man talking bout stars on the sky and calling everybody 'john'.

i'm that kind of girl that talks about going to england as if i were in love.

*this post might receive a fancy edit.

ma cuprinde sentimentul acela cand stiu ca ceva rau trebuie sa se intample, insa mai e ceva timp pana atunci. si timpul trece, se scurge, lasand in urma amintiri. si cand se scurge jumatate din timp, ma consolez cu gandul ca mai e acea jumatate. si imi doresc sa profit de bucata aceea, sa arat ca-mi pasa. dar nu reusesc, tot ce reusesc sa fac este sa inchei lucruri care nu ar trebui sa ia sfarsit atat de repede, lucruri care ar putea sa dureze ceva mai mult, dar din frica, incetez totul cu mult mai devreme decat ar trebui. si cand trece de jumatate, totul se reduce la mult mai putin, la cateva ore, asta nefiind jocul imaginatiei mele, fiind o ironie bizara. exact cand lucrurile revin la normal, acel ceva rau se intampla mult mai devreme, mult prea repede pentru a-mi putea controla emotiile.
in mai putin de 3 zile am sa pierd doua dintre cele mai importante persoane din viata mea si urasc asta cu fiecare parte din mine.




photo copyright ©to ~pa7nass.

' i'm just a curbside prophet with my hand in my pocket and i'm waiting for my rocket to come '.
daca are vreun sens, fredonez asta continuu si ma gandesc ce persoana fara inima trebuie sa fiu daca nu imi pasa cat de mult tine o persoana la mine. sau daca nu imi pasa ca mi-o spune sau nu.
' i'm cold-hearted ', she said, throwing away the rose.

monsters.

and his eyes would dash with excitement like a madman's peering at a morbid crime. he would press his fingers on her palms, carving fingerprints on the skin long enough to cause winding shades of plum whorls for a while. she would grab him by the shirt and drag him closer, thrusting his chest with her cheek-bone. he would chuckle, luring her closer to him, holding her tight by the shoulders. she'd inhale, letting his smell glide in, grinning. he'd pass by in silence for a few seconds more, then start releashing a bunch of crowded words bout nonsense perfect things.
it'd all begin on a wednesday, end on that wednesday, but going on forever, in front of the movies.

iarba uda.

e noapte. e atat de foarte noapte si, pentru prima oara in cateva luni bune, m-a luat frigul. frigul ala de o-sa-se-intample-ceva.mi-a luat 2 ore sa il detectez tho. nu ma atragea ideea de a urca pentru un hoodie, asa ca am ramas aici, intrebandu-ma de ce naiba mi-e frig. apoi, cand discutiile au luat o intorsatura ciudata, mi-am dat seama ca o singura persoana avea puterea sa aiba acest efect asupra mea. poate e si necisitatea unui foc bine facut intr-o casa la munte, avand in vedere ca ploua incontinuu, dar..el. el, care m-a mintit atata timp, inca imi putea ingheta aerul in plamani pentru "several seconds" simt ca treaba asta n-ar trebui sa aiba o lungime mai mare. am tinut si tin la el mult. even tho he freezes my souls cand e pe cale sa zica ca tine la mine. gata, trebuie sa fie scurt.

sateliti si comete.

e ora 1.stau si ma uit ciudat in jur. un frig asimilat c-un spirit dubios isi face loc printre coastele mele. ating cu varfurile degetelor soba si stalpul de lemn. ma-ndrept spre fereastra si ma uit la luna aia ciudata. o luna de dimensiuni considerabile, si-un luceafar ascuns timid dupa un nor. luna-i plina si eu n-am deci somn. si totusi, totusi nu zambesc.
cred ca intradevar, eu nu stiu sa apreciez lucrurile. nu apreciez ce mi se ofera si asta se pare ca distruge o parte din farmec. intotdeauna, undeva, exista ceva mai bun pe care l-as putea face, un lucru care aparent m-ar face fericita. ma gandesc...
ma gandesc ce ar fi daca lucrurile ar fi altfel. ce ar fi daca as putea sa zambesc tampeste fara sa fie nevoie sa-i fi auzit vocea in acea zi. dar nu pot. m-am atasat mult prea tare.
lumina lunii isi face loc prin geamul murdar si ma loveste-n mutra(am un talent aparte de a strica imaginile feerice). incep sa rontai dintr-un biscuite si ma-ntorc la gandurile-mi purpurii. simt ca vreau sa cobor. vreau sa ma-ncalt si sa plec naibii,sa merg atat cat ma tin muschiuletii. aici insa intervien frica. frica de... singuratate. frica ca la final, nu va fi cineva care ma va astepta zambind, desi am intarziat 10 minute. m-am obisnuit in mod ciudat sa am un scop. incep ceva pentru ca am de ce sa termin. pentru ca stiu ca la final, desi pe parcurs au fost 'obstacole' si piedici, la final el imi zambeste vesel, cu o mana tinand telefonul si cu coatele tinandu-ma strans la piept, facandu-ma sa ma simt in siguranta. caldura aceea de vara si mirosul de parfum aspru (nu stiu daca exista asa ceva) mi-au intrat in rutina si mi-e greu sa-mi imaginez lucrurile fara ele. mi-e greu cand le simt lipsa si mi-e greu cand stiu ca pentru mine inseamna mai mult decat ar trebui.
uneori tot ce-mi doresc este un pachet de carti, un lac cu nuferi, si-un tickle attack de la el. uneori, asta-mi e suficient. alteori, deseori, tanjesc dupa mai mult. sunt lacoma.
e ora doua si au taiat televizorul. imi trag labele de sub fund si lenes, urc scarile catre dormitor. in seara asta, nu pot dormi.

lamaie.

imi place. imi place ca ma lasa sa-l tin de mana si-mi place sa zac cu el pe banci. imi place ca ma lasa sa rad degeaba chiar daca nu are vreun sens. imi place cand glumeste-aiurea si ma face sa zambesc.
"si culmea e ca" nici macar nu stiu de ce imi place atat de mult. cred ca e pur si simplu faptul ca am nevoie sa ma atasez de cineva. am nevoie sa stiu ca o persoana va fi mereu aici, langa mine. e genul de persoana care ma lasa sa sar sa-l imbratisez ca-n filmele-alea proaste, care ma strange tare-n brate cand am nevoie si care stie ca ma gadila gatul. m-am atasat prea usor. asta e concluzia. m-am atasat in asa hal incat sunt mai multe lucruri care ar trebui sa-mi aminteasca de altcineva dar care totusi ma duc cu gandul la el. mai multe decat ar trebui, oricum.
cred ca-i genul de persoana care ma poate face sa zambesc, oricand. stie cum sa puna problema, cum s-o faca amuzanta, cum sa traga morale pompoase din ea. stie ca ma gadila coastele si c-am avut pneumonie. acum stii si tu. ^^
dar spre deosebire de cainele de plus din copilarie, el ma asculta mai frumos. el zambeste in timp ce vorbesc si nu se uita-n sus. zambeste cand e frig si-apoi ma strange-n brate. nu stiu de ce m-am atasat atat de mult de el, cred ca a venit la momentul oportun. i-a luat doua luni sa afle cum ma cheama si il ador pentru asta.



*acest post va avea o nevoie serioasa de completare.